Despre Noi

Gătim ce iubim

Dragii mei, mi-a luat ceva timp până m-am hotărât să pornesc acest gen de afacere, nu că nu aș fi știut cum se pornește sau conduce o firma de catering ori restaurant, deoarece am deschis și condus destul de multe, dar mi s-a părut, mai mereu, că nu este momentul potrivit.

În sfârșit, uite că a sosit momentul potrivit și iată-mă în fața unei provocări care îmi da emoții plăcute dar, că să termin cu introducerea, hai să va spun care a fost ideea care m-a determinat să investesc într-un Atelier gastronomic.

cu dragoste, Horia V.

FONDATOR

 În primul rând doresc   spun de ce poartă denumirea de Atelier gastronomic.

   Atelierul este o încăpere în care se desfășoară activități diverse, acesta este un spațiu în care meșteșugarul creează obiecte sau ansambluri de obiecte, iar noi în atelierul nostru facem exact același lucru, creăm preparate deosebite care  fie pe gustul vostrual consumatorilor.

   În Atelier pregătim zilnic chifle și pâinici în mod tradițional pe care le combinăm cu carne de pasăre, porc sau vită pentru a realiza sendvișuri ori lasagne delicioase, de asemenea pregătim supe-crème și mâncăruri care au la baza doar ingrediente curate din punct de vedere al proveniențeimai pregătim plăcinte savuroase în care introducem produse din fermă proprie, cum ar fi laptele, iaurtul ori brânză și, nu în ultimul rândpreparam dulciuri clasice fără creme sau sosuri din comerț.

 Ideea înființării unui Atelier și nu a unei bucătării simple a fost dată de dorința de a combina atât mâncărurile gătitesendvișuri, supe, salate, ș.a.m.d. cu produse de patiserie, cum ar fi plăcintele, checuri, cozonaci, cornulețe dar și produse de brutărie, cum ar fi chifle diverse sau pâinici.

   Toate aceste preparate sunt pregătite cu drag și cu atenție de noi pentru a  oferi nu numai meniuri care  va aducă necesarul zilnic de energie, ci  va ofere totodată un motiv de bucurie.

 

Ingredientele folosite în Atelier sunt alese cu grijă, iar o parte din acestea vin din ferme tradiționale unde sunt verificate, cu siguranța, din punct de de vedere sanitar-veterinar.

   La comandă putem pregăti și livra anumite mâncăruri care   aducă aminte de gustul copilăriei.

   Totodată, deoarece iubim mediul curat și ne străduim -l păstram tot la fel, noi folosim doar ambalaje reciclate și reciclabile, având de asemenea grijă  nu deversăm în canalizare uleiul uzat ori deșeuri nesortate.


Arta

Gătitului